Fragmente–

              „Era luna iunie, intr-o vineri dimineata, cand m-am imprietenit cu Luke. Era ora 9.15 ca sa fiu mai exact si se intampla sa stiu cu precizie ce ora era, pentru ca m-am uitat la ceas. Nu stiu de ce am facut asta, pentru ca nu trebuia sa fiu undeva la o ora fixa. Dar cred ca exista un motiv pentru toate, asa ca probabil atunci m-am uitat la ceas pentru a va putea spune povestea asa cum se cuvine.Detaliile sunt importante cand spui o poveste, nu-i asa?

 

…ca indiferent unde te-ai afla, ai intotdeauna nevoie de cel mai bun prieten.

 

       Cand scapi pe jos un pahar sau o farfurie, faci un zgomot specific. Cand se sparge o fereastra, se rupe piciorul unei mese, sau cade un tablou de pe perete iarasi se produce un zgomot. Dar cand ti se frange inima e tacere. Ai crede ca un lucru atat de important ar trebui sa produca cel mai mare zgomot din lume, sau macar sa fie un fel de ceremonie, cu talgere lovindu-se, sau sunet de clopotei.  Dar e tacere si aproape ca ai vrea sa auzi un zgomot, care sa te distraga de la suferinta.        Daca e vorba de zgomot, e ceva intern. E un tipat pe care nu-l aude nimeni in afara de tine. Un tipat atat de puternic, incat te dor si urechile si capul. Se zvarcoleste in pieptul tau ca un rechin alb capturat pe maremugeste ca mama unui pui de urs care a fost prins. Asa e si asa se aude, un animal de talie mare, cazut in capcana, care se zbate, intra in panica, mugeste ca un prizionier al propriilor emotii. Dar asa e cu iubirea-nimeni nu ramane de piatra. E salbatica, brutala, ca o rana deschisa expusa marii sarate, dar cand se frange – tacere. Tipi in interiorul tau,
nimeni nu te poate auzi.„Image

Anunțuri

Cateodata cant… :)

                           Eu nu stiu sa cant, dar inima mea stie . 🙂

    Si cand am eu momentele mele bune tot ce fac, fac cantand, asa,incet, doar pentru mine, dar ma simt bine cantand 🙂 Si simt asa o armonie, sau o alinare, sau un dor de viata cand eu cant, desi, nu stiu, dar inima mea stie!

Notă

Sunt lucruri care inca fac deranj in mine…care inca ma opresc cateva zeci de secunde…sunt lucruri care inca inseamna „amintiri„(si eu nu las amintirile,dar ca sa imi fac noi momente am nevoie sa nu ma mai incarc si din acele momente care inca ma tin) care parca inca isi doresc sa mai stau…sa nu plec asa de repede de langa ele,de parca inca le e frica sa traiasca singure…Si-am lacrimi ce se ivesc de nu stiu unde pentru aceste momente,pentru ca le spun cu privirea rugatoare „trebuie sa va las…„ Dar ele parca inca ma tin implorator sa nu le las…  Si eu le plang si le spun ca acum trebuie sa stie ele singure ca pot trai si fara mine…  Si cateodata ma trezesc unde am ajuns si plang de mila a tot ce a fost, de parca ai plange pentru frumusetea unor picaturi de roua ce nu mai sunt acum… In acelasi timp totul e trecut…si simt asta acum dar „cum sa nu te mai gandesti la ele daca atat de frumoase au fost?„ E inca intrebarea asta…Image

Odata un om a plans pentru iubire

               Intreb: cate lucruri au importanta in viata?

Nu stiu de unde vine postul asta,nu l-am pregatit dinainte,ci doar scriu. Scriu si stiu ca e asteptat sa scriu.

Daca te intrebi asa,cate sunt cu adevarat importante in viata? Lucrurile frumoase intotdeauna,bineinteles,si felul cum ai trecut prin lucrurile urate. Dar ce e de insemnat in viata? Adica daca ai pune asa pe un panou cateva lucruri din viata pe care le-ai intalnit sau le-ai trait,ce ai pune? Ce ai spune: asta e de insemnat.

Si nu stiu de ce dar mie imi spune ca e de insemnat daca un om a plans odata pentru iubire, e de insemnat curajul unui om de a infrunta frumos si simplu tot ce i se intampla. E de insemnat acele lacrimi care nu s-au scurs inca, e de insemnat gesturile fara recompesa pe care unii le-au facut… e de insemnat tot ce vine din sentiment pur si din vointa. E de insemnat tot ce e natural…totate lucrurile care curg ca un rau limpede si cu sunet de „tot ceea ce primim noi e binecuvantare„. As dori ca fiecare om sa aibe un panou in mintea si sufletul lui,pe care sa puna ce simte el ca e cu adevarat de insemnat intr-o viata.

.Image

Totul e de perceptie-perceptie de om

                     Stiu ca n-am mai scris de mult. Dar asta chiar trebuie sa tin minte chiar si eu. Perceptie de om. Ca atat pot sa spun.

                       Si sa incep sa povestesc.

                     Azi, in drumul meu spre scoala de la lucru ma gandesc. Sunt 21 de km si in drumul acela totdeauna ma gandesc. Ma gandesc in ce sala am curs ca ma grabesc, ma gandesc cati bani mai am si daca imi ajung pentru cheltuielile de azi sau trebuie sa gasesc repede un bancomat, ma gandesc cand o sa am liber saptamana viitoare, ma gandesc la tot felul de lucruri la tot felul de oameni si poate de cele mai multe ori la tot felul de nimicuri. Ca asa e omul. M-am gandit : pentru ce gandesc eu asa acum?

                 Adica,nu pot sa ma gandesc ca e bine de mine ca am puterea sa le impart pe amandoua intr-o zi- si scoala si lucru, si amandoua cu bine? nu sunt in stare sa ma gandesc ca daca am nevoie de cativa lei in plus pot sa ma descurc si nu imi fac griji ca asa modest dar frumos traiesc? Nu pot sa ma gandesc ca sunt binecuvantata ca merg la scoala si ca am un job ce-mi place,ca am deasupra un acoperis, ca sunt sanatoasa si ca momentan totusi nu am atatea atatea pe cap cate poate am avut odata? si nu pot sa vad lucrurile bune pe care altii nu le au? nu trebuie sa vad ce am eu si nu au altii dar pur si simplu trebuie sa vad ce am eu.

                 E-adevarat ca sunt multe lucruri si de-ale mele grele si nu e asta un post de sfatuire sau de curaj la optimism, ca nu, nu sunt eu in masura sa consider ca orice poate fi depasit cu optimism, nu,nu sunt genul acela care zice ca nu se lasa doborat. Realizez cand cad si stiu ca am impasurile mele. Sunt constienta ca si in momentul de fata e greu. Si ma gandesc ca si eu am impasurile mele, deci nici eu nu sunt lipsita de lucruri care te fac sa analizezi mult si bine si parca tot rezolvare n-au-dar unii au mai grele. Unii se gandesc inca de la lucrurile esentiale de care eu beneficiez poate fara sa-mi dau seama-fara sa-mi dau seama pentru ca poate ma gandesc la tot felul de nimicuri.

 

            Si asa ca sa vezi perceptie de om, ajung la scoala,ma bucur ca n-am intarziat si ba din contra am ajuns mai devreme. Ma asez pe treptele de lemn speciale pentru pauze si stau si astept sa se faca timpul pentru ora. Vine proful si ne intrebam amandoi daca numai eu am venit la curs? eu ma intreb daca se tine in cazul asta gandindu-ma in acelasi timp ca am plecat grabita de la lucru. Apoi ma intreaba proful daca stiu ca nu se tine nici cursul de engleza de dupa pentru ca are profa niste probleme personale. Ma imbufnez intr-un fel si bineinteles ma uit mirata cu niste ochi mari si intreb daca dupa engleza se tine cursul ce urmeaza- ca daca nu sigur nu mai stau! Si ca sa vezi perceptie de om. In loc sa ma gandesc ca profa are niste probleme eu ma gandesc ca uite, am pierdut bani,timp,am plecat si de la lucru si fix cand pot si eu sa vin nu se fac ore. Asta a fost primul gand. Primul impuls. Ferice ca dupa aceea m-am gandit ca eu in loc sa ma gandesc la faptul ca profa are niste probleme eu ma gandesc ca uite ce-am pierdut eu. Ceea ce de fapt nu e nimic. Nu vreau sa dau nici ideea ca trebuie sa ne gandim mai mult la altii decat la noi pentru ca stiu ca nu o facem,mai ales cand e vorba de niste persoane pe care mai putin le cunosti. Dar vreau sa spun ca trebuie sa nu mai ne susotim mintea cand altii au probleme si noi avem nimicuri poate. Si-am considerat foarte normal ce se intampla-adica profa are niste probleme si lipseste si nu e nimic. (si m-am pus in locul ei-daca eu,cu ultimele mele probleme ce m-au stors umpic eram profa in perioada aceea, eram in stare sa vin la scoala si sa predau? va spun eu? nu. -asa ca de are cineva probleme nu te mai gandi imediat ca tu nu ai primit ce ti se cuvenea poate. e-adevarat ca nu o putem face intotdeauna pentru ca uneori ale noastre sunt mai mari decat ale celorlalti si atunci se intampla sa rabufnim daca pe langa ce ne doare deja nici nu primim ce ni se cuvine dar daca e un caz asemanator cu al meu nu este de bine si nici de apreciat sa reactionezi asa cum am reactionat eu–a fost doar o perceptie de om